AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 150 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea art. 150 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (b503/20.07.2022), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.XXXV/3710/09.08.2022 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D937/10.08.2022,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 150 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Se preconizează reducerea termenului pentru depunerea jurământul de către primar în fața judecătorului delegat de la 60 de zile la 30 de zile de la data alegerilor, în situația în care ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local nu are loc.
De asemenea, se dorește ca în cazul în care din alte motive temeinice, primarul nu a putut să depună jurământul în cadrul ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local, acesta să poată depune jurământul în fața judecătorului delegat.
2. Prin conținutul său normativ, propunerea face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaților.
3. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
4. La articolul unic, textul propus pentru art. 150 alin. (1) trebuie reanalizat în ceea ce privește termenul de 30 de zile, întrucât acesta nu se corelează cu dispozițiile art. 113 alin. (1) din actul normativ de bază, potrivit cărora consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data desfășurării alegerilor autorităților administrației publice locale.
Din punct de vedere al redactării, întrucât nu se preconizează modificarea în întregime a acestui articol, sintagma Art. 150.-, din debut, va fi eliminată.
Totodată, pentru rigoarea exprimării, sugerăm ca sintagma sau în cazul când să fie redată astfel : ori în situația în care.
De asemenea, pentru rigoarea normei, recomandăm eliminarea cuvântului alte din cuprinsul sintagmei din alte motive temeinice. Totodată, referitor la sintagma menționată, pentru previzibilitatea normei sugerăm definirea noțiunii de motive temeinice, similar definiției prevăzute la art. 116 alin. (8) teza a doua pentru situația similară a consilierilor locali.
Cu privire la teza a doua a textului propus pentru art. 150 alin. (1), este de analizat dacă nu ar fi necesar să se menționeze și obiectul încheierii judecătorului delegat.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 979/25.08.2022